Ne omoară câinii. Ne mănâncă de vii, la propriu. Sălajul riscă să devină un județ cu o faimă tristă și pe acest segment. Este cunoscut cazul zălăuanului care și-a găsit sfârșitul mâncat de viu de doi câini din rasa Cane Corso, la marginea orașului, în urmă cu doi ani. Nicio măsură concretă nu a fost luată, pe segment legislativ sau la nivelul autorităților, iar cazurile noi, firește, au apărut. De la cele mai puțin dramatice, dar suficient de grave, cum a fost cel al zălăuancei pe care a tăbărât, anul trecut un dulău cât un vițel, pe strada Vânătorilor din Zalău. Și cel petrecut acum două săptămâni, în Gârceiu, când o femeie de 39 de ani a fost atacată și mușcată de un câine cu un stăpân iresponsabil, ajungând la spital în stare foarte gravă. Câinele ieșise din curte, se plimba pe străzi și a atacat-o pe femeie într-o clipită.
Un alt caz deosebit de grav a avut loc acum șase luni, în Sînmihaiu Almașului, unde un bătrân a fost la un pas de moarte, ajungând mai mult bucăți decât întreg, la spital, după ce o haită de zece câini, de la o stână, a tăbărât pe el. Doar o minune a făcut ca acesta să scape cu viață. Acestor cazuri li se adaugă multe altele, pentru că săptămânal, la UPU cu mușcături de animale, cele mai multe fiind cauzate de câinii nesupravegheați. Cel mai grav caz însă a avut loc zilele trecute, caz despre care magazin Sălăjean a scris în exclusivitate. Un om a murit mușcat de câini, la marginea unui deal, din Sântă Măria, sat din Sînmihaiu Almașului, iar după toate datele strânse de anchetatori este vorba despre aceeași haită de 10-12 câini, de la o stână din localitate.
Lucrurile nu sunt clare încă și, deși urmărirea penală a fost începută in rem (pentru faptă) toate concluziile de până acum duc către aceeași sursă „criminală”, câini lăsați să umble liberi, deși sunt deosebit de agresivi și de multe ori, înfometați.
Nu știm ce păzesc cei care decid soarta legislativă a acestei țări. Este de neimaginat cum un astfel de subiect, cu nenumărate cazuri dramatice la nivel național, cu atât mai mult cu cât vedem bine că discutăm nu doar de traume fizice (și psihice!) deosebite, ci de pierderi de vieți omenești, nu interesează pe nimeni. Legislația pe acest segment este, la noi, o apă de ploaie. O batjocură.
Nimeni nu răspunde sau dacă răspunde în vreun fel, se lasă cu o amendă anemică și… Dumnezeu să-l ierte. Pe cel care a murit, nu doar din inconștiența și prostia acestor stăpâni iresponsabili, ci și din indolența și lipsa de acțiune a celor plătiți de noi regește ca să sforăie în fotoliile de la București. Aceasta este realitatea! Toată lumea ridică din umeri, nimeni nu e vinovat, sunt vinovați câinii, că în instinctul lor natural, firesc, au atacat. De foame, de boală, ori pentru că și-au apărat teritoriul. Ei sunt “Acarul Păun” al acestor nenorociri. Statul român se face complice la fiecare dintre aceste tragedii și fiecare dintre cei care nu acționează pentru a pune în băț un pachet legislativ beton, clar, care să-i facă responsabili pe cei care, iată, sunt și ei în mod indirect complici la aceste pierderi de vieți omenești.
Cui să ne adresăm, pe cine să implorăm, dacă cei aleși de noi nu sunt în stare să facă o dată pentru totdeauna ceva și pe acest segment? Oare știe vreunul dintre ei ce traumă psihică, în primul rând, provoacă atacul unui câine? Știe vreunul dintre acești așa-zis aleși că după ce te-a atacat un câine, mai ales dacă ești copil, femeie sau mai slab de înger, nu mai dormi noaptea ani la rând, ai coșmaruri, te ia cu friguri când treci pe stradă prin dreptul fiecărei curți sau când auzi un lătrat? Știu acești oameni cum trăiesc familiile celor care au pierdut pe cineva în acest mod stupid, știind că cineva drag a murit în chinuri cumplite, urlând după ajutor și agonizând în cele mai terifiante chinuri fizice și psihice?
Nu doresc niciunuia dintre cei care sunt cu adevărat responsabili să creadă toate aceste lucruri abia după ce le trăiește pe pielea lui. Însă în mod cert trebuie făcut ceva, dacă sub alte aspecte, iată, este deja demonstrat că suntem conduși de niște marionete care ne toacă mii de euro lunar, prin salarii, diurne, avantaje financiare, măcar sub aspectul acesta, al securității noastre, al sănătății și al apărării vieții, să știm de ce i-am ales. Este de neînchipuit ce e în mintea acestor oameni care asistă, iată, impasibili, și singurul gest pe care îl fac atunci când aud că cineva a mai murit în Sălaj sau în țară, mâncat de viu de câini, este să bată în lemn.
legislatie exista, dar nu este pusa in aplicare !
exista obligatia castrarii tuturor cainilor care nu au pedigree !!!
asemeni cersatorilor de care nu poti scapa, sunt caini lasati liberi, cu sau fara stapan !
sa fie amendati cei care dau la cersatori si de asemeni sa fie amendati toti proprietarii de caini care nu sunt castrati, (exceptie cei pentru inmultire cu pedigree) iar toti caini prinsi liberi sa fie eutanasiati in 10-15 zile, daca nu isi gasesc un stapan responsabil !
sa fie amendati medicii veterinary care nu „raporteaza” caini necastrati !
Triste concluzii! Si foarte adevarate. Am trecut prin asa ceva! Este de nedescris. Legislatia este foarte slaba, atentie!
Foarte trist si foarte revoltator. Personal si eu am trecut anul trecut printr-o experienta pot zice similara, doar providenta face ca sunt viata. Eram cu bicicleta si am ajuns pe dealuri aproape de Recea. Am vazut o coliba nici o oaie si cativa caini in departare maxim 3-4 am vazut. Nu mi-e frica de caini din contra sunt un iubitor devotat al acestor animale si totdeauna m-am descurcat „cu vorba” de cate ori am fost sa zicem latrat sau „atacat”. De data asta insa au venit tot asa vreo 10-12, m-au inconjurat si erau incredibil de mari. M-am oprit si am incercat cu vorba dar sareau ca nebunii din toate partile. M-am aparat cu bicicleta si m-am tras cu spatele la un tufis mare. Am strigat oamenii din departare si am vazut unul care abia se misca ca vine la noi. Intre timp cativa caini au intrat in tufis sa ma atace si atunci mi-am dat seama ca daca nu ma calmez nici stapanul lor nu ma mai salveaza. Le-am vorbit iar cainilor pe ton bland si nu am mai facut miscari bruste pana cand intr-un tarziu stapanul lor a ajuns culmea sa ma certe ca ce caut pe acolo (eram pe un drum de hotar) . De atunci port tot timpul spray cu piper (ajuta poate mai mult la incredere). Sa nu pomenesc de alte experiente mai „putin” periculoase: de oile din padurile de pe Meses cu cainii lor cu tot care numai mioritici nu sunt, sa nu vorbim de cainii vanatorilor , sa nu mai zic de tiganii din Pausa care opresc biciclistii sa-i talhareasca. Am ajuns in 2019 ca miscarea in aer liber sa fie mai periculoasa decat sedentarismul.